conferinta

STATE OF THE ART (III)

Prof. univ. dr. Dragoș Iliescu, în prezent cadru didactic la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București, este un proeminent specialist în Psihologie organizațională și măsurare psihologică, cu o solidă activitate academică și experiență practică și cu o largă recunoaștere în comunitatea internațională de specialitate.
În luna august a anului 2020, profesorul Iliescu a fost ales președinte al Diviziei 2 a Asociației Internaționale de Psihologie Aplicată (International Association for Applied Psychology, IAAP), cea mai mare asociație internațională de psihologie care are membri individuali și oferă informare și ghidaj științific și profesional pentru sute de mii de psihologi din 80 de țări.
La nivel național, Dragoș Iliescu se numără printre puținii specialiști din țară certificați în psihometrie (evaluare psihologică și educațională) și psihologia organizațională și a muncii.  Este unul dintre fondatorii Asociației Române de Psihologie Industrială și Organizațională (APIO), ocupând funcția de președinte în perioada 2002-2013.
Cu o largă recunoaștere în comunitatea internațională de specialitate, Dragoș Iliescu este autor și co-autor a peste 80 de lucrări publicate în jurnale și cărți de specialitate și membru al unor asociații profesionale internaționale, printre care menționăm: SIOP – Society for Industrial-Organizational Psychology, EAWOP – European Association for Work and Organizational Psychology, ISSS – International Society for the Scientific Study of Subjectivity.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.