Dana Rad este profesor în cadrul Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială a Universității Aurel Vlaicu din Arad și are o dublă specializare în Psihologie (Doctorat în Psihologie Cognitivă Aplicată) și Automatică (Master în Automatică și Sisteme Inteligente). Timp de 12 ani a coordonat, în calitate de psiholog, activitatea de consiliere profesională a beneficiarilor Fundației Dezvoltarea Popoarelor și a realizat în cadrul SC BTM Resources SRL peste 500 de proceduri de recrutare și selecție pentru diverși clienți. A fost coordonator în peste 20 de proiecte cu finanțare europeană cu privire la îmbunătățirea stării de bine a tinerilor și a organizat, la nivel național și internațional, mai multe workshop-uri care au vizat prevenția discursului urii în mediul online și identificarea și analiza efectelor psihologice ale „hate speech”, în mediul online, asupra sănătății mintale. Este autoare a 16 cărți și peste 100 de articole științifice, publicate în reviste de specialitate.